Parlamentarii PSD au o aplicație de smartphone pentru ”comunicare facilă”
Parlamentarii PSD vor beneficia de comunicare interactivă datorită unei noi aplicații care le va spori contribuțiile la propunerile legislative.
Anunțul cu privire la noua aplicație creată pentru parlamentari vine din partea liderului deputaților PSD, Marcel Ciolacu. Astfel, cu ajutorul noii aplicații de smartphone, parlamentarii vor putea colabora cu ușurință în ceea ce privește propunerile de legi pe care vor să le aducă în fața colegilor. Ciolacu a declarat că dezvoltatorul aplicației este Andrei Dolineaschi.
Aplicația a fost prezentată la Sinaia, acolo unde și președintele partidului ”și-a dat acordul” pentru aceasta. Astfel, după ce aplicația a primit binecuvântarea lui Liviu Dragnea, a putut fi prezentată întregului grup parlamentare.
Conform lui Ciolacu, aplicația este ”pentru orice telefon smartphone fiindcă toți avem smartphone acum”. Utilizatorii vor avea posibilitatea să se autentifice în cadrul aplicației, fiecare dintre aceștia primind un email special, dar și o parolă generată automat în cadrul creării contului, pentru o securitate sporită.
Dincolo de aceasta, funcționalitatea aplicației este destul de simplă: inițiativele legislative ajung pe platformă, apoi fiecare dintre parlamentarii PSD au posibilitatea de a introduce amendamente sau de a fi semnatari la o inițiativă încărcată de altcineva, scrie digi24.ro.
Ciolacu arată că aplicația este o noutate pentru Parlament, urmând ca aceasta să fie funcțională în următoarele două săptămâni.
În prima săptămână dintre cele două, aplicația va fi funcțională într-un mod demonstrativ, iar până la finele celor două săptămâni, aceasta ar trebui să fie complet funcțională. După spusele lui Ciolacu, dezvoltatorul Andrei Dolineaschi ar fi realizat aplicația pro bono, deputatul spunând că ”nu a costat absolut niciun ban”.